ANUNȚ
Documente necesare pentru încasarea onorariului de către experţii judiciari tehnici și contabili
Având în vedere Ordinul ministrului justiţiei nr. 2827/C/2024 pentru aprobarea Procedurii privind plata onorariilor experţilor judiciari de către birourile locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile din cadrul tribunalelor,
ţinând cont de dispoziţiile art.17 alin. 4 si ale art. 23 din O.G. nr. 2/2000 prin care se stabileşte că plata onorariului se efectuează numai prin biroul local pentru expertize tehnice judiciare,
vă aducem la cunoştinţă următoarele:
- Pentru încasarea de către experţii judiciari a onorariului stabilit de către instanţă, se vor depune la Biroul local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Bucureşti, următoarele documente:
a) Factura/copie a facturii înregistrate în sistemul national RO e-Factura,
b) Borderoul centralizator (Anexa nr. 2), în care vor fi menționate următoarele informatii minime:
- număr factură
- număr dosar
- instanța
- onorariu acordat (provizoriu/definitiv/majorare)
- cota 10% (în cazul experților tehnici)
- rest de plată (onorariu total din care va fi scazuta cota de 10%)
- număr primit la încărcarea facturii electronice.
NOTA:
Începând cu 1 iulie 2024 termenul limită pentru transmiterea facturilor în sistemul national Ro e-Factura este de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii, potrivit art. 10 alin. 7 din Ordonanța de urgență nr.120/2021, cu modificările și completările ulterioare.
În cazul în care factura este încărcată ulterior in SPV, în vederea operaționalizării plăților deconturilor depuse, vă rugăm să ne comunicați indexul de încărcare în Spațiul Privat Virtual (SPV), pentru fiecare factură trimisă spre decontare, la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
c) Decontul (formular B.L.E.T. – Anexa nr.1), pentru fiecare dosar în parte,
d) Dovada achitării onorariului (provizoriu / definitiv / majorare) de către părţi (copie chitanţă, ordin de plată, extras de cont),
e) Comunicarea sau înştiinţarea de numire a expertului în dosarul cauzei,
f) Încheierea de şedinţă prin care instanţa a dispus stabilirea onorariului (definitiv/ majorare), dupa caz.
g) Dovada depunerii raportului de expertiză în dosarul cauzei (copie de pe prima pagină a raportului de expertiză cu viza sau ştampila din partea instanţei sau organului cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus efectuarea expertizei).
Dacă raportul de expertiză este transmis prin poştă către instanţa sau organul cu atribuţii jurisdicţionale, se transmite copie de pe prima pagină a raportului de expertiză cu ataşarea notei de inventar în care se va menţiona conţinutul plicului sau AWB-ul, în cazul transmiterii prin curier a raportului.
Dacă raportul de expertiză este transmis prin poşta electronică/e-mail către instanţa sau organul cu atribuţii jurisdicţionale, se transmite copie după prima pagină a acestuia şi confirmarea de primire din partea instanţei.
Notă: toate documentele vor fi depuse în același timp.
- Factura electronică RO e-Factura emisă de către expertul tehnic judiciar va conţine următoarele poziţii:
- numărul şi data emiterii facturii;
- denumirea/numele emitentului, adresa, CIF/CUI-ul, precum şi contul IBAN unde va fi efectuată plata;
- denumirea beneficiarului, respectiv Tribunalul București, CIF-ul actual - 4340633, și adresa -str. Gheorghe Danielopol, nr. 2-4, sector 4, Bucuresti;
- o poziţie care cuprinde suma stabilită de organul cu atribuţii jurisdicţionale cu titlu de onorariu, cu indicarea numărului dosarului;
- o poziţie care cuprinde cheltuielile de transport, cazare, diurnă sau alte cheltuieli ocazionate de efectuarea expertizei şi în strânsă legătură cu aceasta, încuviinţate de organul cu atribuţii jurisdicţionale, dacă este cazul;
- o poziţie care cuprinde reţinerea de către birourile locale a cotei de 10% din onorariul stabilit pentru expertiza tehnică judiciară, această sumă fiind evidenţiată în minus ("-").
În cazul experţilor contabili judiciari şi al consultanţilor fiscali judiciari, factura electronică RO e-Factura va conţine doar poziţiile care cuprind sumele stabilite cu titlu de onorariu şi cheltuielile de transport, cazare, diurnă sau alte cheltuieli ocazionate de efectuarea expertizei şi în strânsă legătură cu aceasta, încuviinţate de organul cu atribuţii jurisdicţionale.
OBSERVAŢII GENERALE:
Plata facturilor se va efectua în ordinea depunerii documentelor, în maxim 30 de zile. Termenul de plată a facturilor curge de la data depunerii documentației complete, inclusiv înregistrarea facturilor în Spațiul Public Virtual (SPV).
Documentele incomplete sau neînregistrarea facturilor în sistemul electronic RO e-Factura determină neplata sau depășirea termenului de 30 de zile.