PROGRAMĂRI ON-LINE
Tribunalul București caută în permanență soluții pentru a-și îmbunătăți serviciile oferite, venind de această dată, în sprijinul participanților la actul de justiție, prin lansarea serviciului de PROGRAMĂRI ON-LINE al vizitelor la sediile sale din b-dul Unirii nr. 37 – Tribunalului București/Sema Parc, în cadrul spațiilor/serviciilor destinate publicului: Arhive, Registraturi, Biroul de Executări penale, Practicieni în insolvență, Registratura Unică Civilă, Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile.
Accesul la serviciile destinate publicului în cadrul Tribunalului București se va face exclusiv pe baza unei programări.
Prin soluția PROGRAMĂRI ON-LINE, participanții la actul de justiție au la îndemână o modalitate simplă și sigură de a depune cereri de chemare în judecată, rapoarte de expertiză sau alte înscrisuri, de a consulta dosare în programul de lucru, economisind timpul, contribuind la limitarea riscului de răspândire a coronavirusului SARS -CoV-2.
Serviciul PROGRAMĂRI ON-LINE este flexibil și permite MODIFICAREA sau ANULAREA programării.