ANUNȚ

În exercitarea dispozițiilor prevăzute de art. 18 alin. (2) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, văzând şi Hotărârea Guvernului nr. 17/2025 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025, Președintele Tribunalului București este abilitat să aducă la cunoștința publicului următoarele:

În data de 24 februarie 2025, ora 08:00, la sediul Tribunalului Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37, sector 3, etaj 2, sala 223, va avea loc şedinţa publică pentru desemnarea, prin tragere la sorţi, a judecătorilor care vor funcționa în birourile electorale prevăzute de lege, după cum urmează:

- câte trei judecători pentru fiecare Birou electoral al sectorului municipiului Bucureşti, dintre judecătorii în exercițiu ai judecătoriilor sectoarelor 1-6;

- trei judecători care vor funcționa în Biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, dintre judecătorii în exercițiu ai Tribunalului București.

CONDUCEREA ADMINISTRATIV JUDICIARĂ A TRIBUNALULUI BUCUREŞTI

Contacte:
Telefon (centrala): 021.408.36.00; 021.408.37.00
Telefon (cabinet preşedinte): 021.318.77.00; Fax (cabinet preşedinte) 021.318.77.31; interior: 192
Prim grefier al Tribunalului Bucureşti; Telefon (centrala): 021.408.36.00; 021.408.37.00, interior: 191